troiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [
Acc. și:
troíță. –
Pr.:
tro-i-] – Din
sl. troica.troiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tróiță (-țe), s. f. –
1. Treime. –
2. Triptic. –
3. Crucifix, rugă.
Sl. (
rus.)
troica (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). –
Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slăvesc Sfînta Treime), din
sl. troičῑnŭ (Tiktin).
troiță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)tróiță, troițe, s.f. – Cruce mare de lemn sau de piatră așezată la răspântii; răstignire. Cea mai veche troiță de hotar din Maramureș este Troița Rednicenilor (Berbești), din sec. XVIII. În expr. a sta troiță = a sta nemișcat: „Și cu mâinile troiță se roagă” (Memoria 2001: 33). – Din sl. troica.
troiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tróiță (tro-i-) s. f.,
g.-d. art. tróiței; pl. tróițetroiță (Dicționaru limbii românești, 1939)tróiță f., pl.
e (vsl. rus.
tróica, treime).
Pop. Treime. Sărbătoarea Sfinteĭ Treimĭ:
a sosit Troița. Icoană saŭ cruce care reprezentă [!] Sfînta Treime și care, pe alocurĭ, e așezată pe la răspîntiĭ p. închinare. – Și
trăĭme. V.
rugă, uniță, duiță.troiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)troiță f.
1. sfânta Treime;
2. icoană cu două obloane lăturașe zugrăvite cu sfinți:
o candelă lumina o veche troiță de lemn OD.;
3. fam. număr de trei persoane:
troiță nedespărțită de surori CR. [Slav. TROIȚA, trinitate].
troiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÓIȚĂ, troițe, s. f. Cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic. [
Acc. și:
troíță. —
Pr.:
tro-i-] — Din
sl. troica.