triumfa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRIUMFÁ, triúmf, vb. I.
Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă.
2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune.
3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [
Pr.:
tri-um-. –
Prez. ind. și:
triumfez] – Din
lat. triumphare, fr. triompher.triumfa (Dicționar de neologisme, 1986)TRIUMFÁ vb. I. intr. 1. A birui, a învinge.
2. (
Fig.) A reuși, a ieși învingător.
3. A se mândri cu o izbândă, a jubila. [Pron.
tri-um-, p.i.
triúmf, 3,6
-fă. / < lat.
triumphare, cf. fr.
triompher].
triumfa (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRIUMFÁ vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat.
triumphare, fr.
triompher)
triumfa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)triumfá (a ~) (tri-um-) vb.,
ind. prez. 3
triúmfătriumfà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)triumfà v.
1. a obține onorurile triumfului;
2. fig. a învinge în răsboiu;
3. a izbândi:
a triumfa asupra dușmanilor săi; 4. fig. a învinge:
a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mulțumit, a se mândri cu o izbândă.
triumfa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRIUMFÁ, triúmf, vb. I.
Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a biruit în luptă.
2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune.
3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [
Pr.:
tri-um-. —
Prez. ind. și:
triumfez] —
Din lat. triumphare, fr. triompher.