triumfa - explicat in DEX

triumfa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a birui în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. și: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.

triumfa (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIUMFÁ vb. I. intr. 1. A birui, a învinge. 2. (Fig.) A reuși, a ieși învingător. 3. A se mândri cu o izbândă, a jubila. [Pron. tri-um-, p.i. triúmf, 3,6 -fă. / < lat. triumphare, cf. fr. triompher].

triumfa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIUMFÁ vb. intr. 1. a birui, a învinge. 2. (fig.) a reuși, a ieși învingător. 3. a se mândri cu o izbândă, a jubila. (< lat. triumphare, fr. triompher)

triumfa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
triumfá (a ~) (tri-um-) vb., ind. prez. 3 triúmfă

triumfà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
triumfà v. 1. a obține onorurile triumfului; 2. fig. a învinge în răsboiu; 3. a izbândi: a triumfa asupra dușmanilor săi; 4. fig. a învinge: a triumfa de o dificultate; 5. a fi foarte mulțumit, a se mândri cu o izbândă.

triumfa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie strălucită, a biruit în luptă. 2. Fig. A reuși, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. — Prez. ind. și: triumfez] — Din lat. triumphare, fr. triompher.