triumfal - explicat in DEX

triumfal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal.

triumfal (Dicționar de neologisme, 1986)
TRIUMFÁL, -Ă adj. De triumf; biruitor, învingător; (fig.) impunător, solemn, pompos. ♦ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate pe un teritoriu străin. [Pron. tri-um-. / cf. lat. triumphalis, fr. triomphal].

triumfal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRIUMFÁL, -Ă adj. 1. de triumf; biruitor, învingător, victorios. 2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârnește admirație, entuziasm. (< lat. triumphalis, fr. triomphal)

triumfal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále

triumfal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
triumfal a. 1. ce ține de triumf: car triumfal; 2. fig. care se face cu pompă, care excită entuziasm: intrare triumfală. ║ adv. în triumf.

triumfal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din Antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] — Din lat. triumphalis, fr. triomphal.