tripoli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÍPOLI s. n. Sediment de bioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, întrebuințat în industrie. – Din
fr. tripoli.tripoli (Dicționar de neologisme, 1986)TRÍPOLI s.n. Diatomit. [Pron.
-po-li. / < fr.
tripoli].
tripoli (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRÍPOLI s. n. diatomit. (< fr.
tripoli)
tripoli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trípoli (sediment)
(-po-li) s. n.tripoli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Trípoli (oraș)
(-po-li) s. propriu
n.tripoli (Dicționaru limbii românești, 1939)*trípoli n. (fr.
tripoli, după numele orașuluĭ
Tripoli din Siria, de unde se aducea odinioară această substanță). V.
tarabulus. Min. O substanță minerală galbenă saŭ roșie întrebuințată la lustruit.
tripoli (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tripoli n. substanță minerală galbenă sau roșie, ce servă la poleit.
tripoli (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Tripoli n.
1. oraș în Africa, port pe Mediterana, cap. Tripolitaniei: 75.000 loc.;
2. oraș în Siria, aproape de mare: 30 000 loc. ║ (
Regența) sau
Tripolitania, țară în Africa de N., între Egipt și Tunis, ce depindea de Turcia: 1.200.000 loc., cu cap.
Tripoli. Devenită dela 1912 colonie italiană.
tripoli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÍPOLI s. n. Sediment de dioxid de siliciu alcătuit din scoici și infuzori, folosit în industrie. — Din
fr. tripoli.