trio - explicat in DEX

trio (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). – Din it., fr. trio.

trio (Dicționar de neologisme, 1986)
TRÍO s.n. 1. Ansamblu alcătuit din trei interpreți; compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; terțet. 2. (Fam.) Grup de trei. ♦ (Tehn.) Laminor trio = laminor cu trei cilindri. [Pron. tri-o. / < it., fr. trio].

trio (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRÍO s. n. 1. compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau instrumente. ◊ secțiune mediană a unor forme tripartite (scherzo, menuet, marș etc.) 2. formație instrumentală din trei interpreți. 3. (fam.) grup de trei persoane. 4. (tehn.) laminor ~ = laminor cu trei cilindri. (< it., fr. trio)

trio (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
trío s. n., art. trióul; pl. trióuri

trio (Dicționaru limbii românești, 1939)
*trío n. fără pl. (it. trio, imitat după duo). Terțet, bucată muzicală p. treĭ vocĭ.

trio (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trio n. 1. bucată de muzică pentru trei voci sau pentru trei instrumente; 2. reunire de trei persoane.

trio (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRÍO, triouri, s. n. 1. Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală scrisă pentru trei voci sau pentru trei instrumente; grupul celor trei executanți sau al celor trei instrumente care execută o asemenea compoziție. ♦ Partea de la mijloc, mai melodioasă și mai liniștită, a unor compoziții muzicale. 2. (Fam.) Grup de trei persoane (care se află mereu împreună). — Din it., fr. trio.