trincă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza trinchetului unei nave cu pânze. – Din
it. trinca.trincă (Dicționar de neologisme, 1986)TRÍNCĂ s.f. Pânză de corabie aflată la baza trinchetului. [< it.
trinca].
trincă (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRÍNCĂ s. f. velă pătrată învergată la baza arborelui trichet. ◊ vergă de susținere a acestei vele. (< it.
trinca)
trincă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tríncă s. f. – Trinchet, pînză de trinchet.
Sp. trinca, fără îndoială prin mijlocire orientală.
trincă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tríncă s. f.,
g.-d. art. tríncii; pl. trincitrincă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÍNCĂ, trinci, s. f. Pânză pătrată așezată la baza arborelui trinchet al unei nave cu pânze. — Din
it. trinca.