trecut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRECÚT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊
Loc. adj. și adv. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. ◊
Loc. adv. În trecut = altădată, odinioară. ◊
Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost.
2. Denumire dată grupului de timpuri (sau fiecăruia dintre timpurile) verbale care exprimă o acțiune săvârșită înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referință. –
V. trece.trecut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual;
p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat.
2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent.
Zilele trecute. 3. Îmbătrânit sau bătrân. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). –
V. trece.trecut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trecút s. n.trecut (Dicționaru limbii românești, 1939)trecút, -ă adj. Scurs:
anu trecut, ceasurile-s zece trecute. Fig. Îmbătrînit, veștejit:
om trecut înainte de vreme. Copt maĭ mult de cît [!] trebuĭe:
cozonacĭ trecuțĭ. S. n., pl.
urĭ. Timp trecut:
în trecut, a te gîndi cu regret la trecut. Fapte, întîmplărĭ din trecut:
acest om îșĭ ascunde trecutu, să învățăm din trecut a gîci viitoru. Gram. Timp verbal care arată o acțiune scursă. (Acestea sînt:
imperfectu: eram; perfectu simplu: fuĭ, fuseĭ; perfectu compus: am fost; pluscŭamperfectu: fusesem).
trecut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trecut a.
1. scurs:
anul trecut; 2. fig. care și-a pierdut tinerețele:
trecut înainte de vreme. ║ n.
1. timp trecut:
să uite trecutul; 2. Gram. formă verbală ce exprimă acest timp.
trecut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRECÚT1 s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊
Loc. adj. și adv. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. ◊
Loc. adv. În trecut = altădată, odinioară. ◊
Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost.
2. Denumire dată grupului de timpuri (sau fiecăruia dintre timpurile) verbale care exprimă o acțiune săvârșită înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referință. —
V. trece.trecut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRECÚT2, -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual;
p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat.
2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Zilele trecute.
3. (Despre oamenii) îmbătrânit. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). —
V. trece.