traseu - explicat in DEX

traseu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o ființă; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Drum special amenajat pe care trebuie să-l străbată concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiul de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé.

traseu (Dicționar de neologisme, 1986)
TRASÉU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia, axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tracé].

traseu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRASÉU s. n. 1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. ◊ distanță marcată care trebuie străbătută de concurenți într-o probă sportivă. ◊ traiectorie. 2. proiecție pe un plan a axei principale a unei lucrări tehnice. (< fr. tracé)

traseu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
traséu s. n., art. traséul; pl. trasée

traseŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*traséŭ n., pl. ee și eĭe (fr. tracé). Linie străbătută: traseu drumuluĭ de fer [!] transiberian. V. traĭect.

traseu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
traseu n. reprezentarea prin linii a conturelor unui desen, unui plan (= fr. tracé).

traseu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. — Din fr. tracé.