transpozitiv - explicat in DEX

transpozitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. – Din fr. [langues] transpositives.

transpozitiv (Dicționar de neologisme, 1986)
TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. [< fr. transpositif].

transpozitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRANSPOZITÍV, -Ă adj. (despre limbi) care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. (< fr. transpositif)

transpozitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!transpozitív (tran-spo-/trans-po-) adj. m., pl. transpozitívi; f. transpozitívă, pl. transpozitíve

transpozitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*transpozitív, -ă adj. (d. lat. transpósitus, transpus, cu sufixu -iv. V. pozitiv). Gram. Propriŭ a transpune cuvintele, care, avînd terminațiunĭ care arată raporturile gramaticale, îșĭ schimbă locu fără să sufere înțelesu: latina și greceasca-s limbĭ transpozitive.

transpozitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
transpozitiv a. ce are facultatea de a transpune: limbi transpozitive, în cari raporturile vorbelor între ele sunt indicate prin terminațiunile lor, ca greaca și latina.

transpozitiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRANSPOZITÍV, -Ă, transpozitivi, -e, adj. (Despre limbi) Care nu are o topică fixă, raporturile sintactice fiind exprimate prin terminațiile cuvintelor. — Din fr. [langues] transpositives.