transcendentalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei.
2. Curent filozofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. – Din
fr. transcendantalisme (după
transcendent).
transcendentalism (Dicționar de neologisme, 1986)TRANSCENDENTALÍSM s.n. 1. Doctrină filozofică idealistă, întemeiată de Kant, care se bazează pe ideea că formele apriorice ale
conștiinței ar preceda experiența și ar constitui condițiile
existenței ei.
2. Școală filozofică americană, inițiată de R. W. Emerson (1836) și caracterizată printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală. [Cf. fr.
transcendantalisme].
transcendentalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând să determine condițiile unei astfel de cunoașteri. 2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală. (< fr.
transcendantalisme)
transcendentalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)transcendentalísm (concepție biologică)
(trans-cen-) s. n.transcendentalism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1.
Concepție filosofică elaborată de Kant și bazată pe ideea că formele apriorice ale conștiinței precedă experiența și constituie condițiile existenței ei.
2. Curent filosofic caracterizat prin religiozitate panteistă și prin spirit umanitar. — Din
fr. transcendantalisme (după
transcendent).