transcendent - explicat in DEX

transcendent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găsește dincolo de orice experiență posibilă, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali – Din fr. transcendant, lat.transcendens, -ntis.

transcendent (Dicționar de neologisme, 1986)
TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (Fil.) Care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. 2. (În filozofia idealistă a lui Kant: op. imanent) Care se află dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. 3. (Mat.; despre numere) Care nu este soluția unei ecuații algebrice cu coeficienți raționali. [Cf. fr. transcendant].

transcendent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TRANSCENDÉNT, -Ă adj. 1. (fil.) care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. ◊ (la Kant) de dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care depășește limitele realității. 2. (mat.; despre numere) care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienții raționali; (despre ecuații) care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero. (< fr. transcendant, lat. transcendens)

transcendent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
transcendént (trans-cen-) adj. m., pl. transcendénți; f. transcendéntă, pl. transcendénte

transcendent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*transcendént, -ă adj. (lat. transcéndens, -éntis, d. transcéndere, a trece dincolo suindu-te [trans, dincolo, și scándere, a te sui]. V. ascendent). Fil. Care trece de hotaru experiențeĭ, ĭeșit din rațiunea pură, sublim, superior: ideĭ transcendente. Geometrie transcendentă, care se servește de calculu integral saŭ infinitezimal. Adv. În mod transcendent.

transcendent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
transcendent a. Filoz. care trece peste limitele experienței: idei transcendente, cari derivă imediat din rațiunea pură; geometrie transcendentă, care întrebuințează infinitul în calculul ei.

transcendent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (în filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. — Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis.