trancafleanca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÁNCA-FLEÁNCA s. f. (
Fam.) Vorbărie goală, inutilă. ♦ Epitet dat unei persoane care flecărește. [
Var.:
treánca-fleánca s. f.] – Din
trăncăni (derivat regresiv) +
fleancă.trancafleanca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tránca-fleánca (
fam.)
interj.trancafleanca (Dicționaru limbii românești, 1939)tránca-fleánca interj. (d.
a trăncăni și
a flecări) care arată trăncăneala (flecăreala):
ce tot tranca-fleanca toată ziŭa ?trancafleanca (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tranca-fleanca f. fleacuri:
tranca-fleanca mere acre. [Compus din
tranc și
fleancă].
trancafleanca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÁNCA-FLEÁNCA s. f. (
Fam.) Vorbărie goală, inutilă, ♦ Epitet dat unei persoane care flecărește. [
Var.:
treánca-fleánca s. f.] — Din
trăncăni (derivat regresiv) +
fleanca.