tragic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRÁGIC, -Ă, tragici, -ce, adj.,
s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat,
n.) Categorie a esteticii exprimând un conflict al cărui deznodământ este înfrângerea sau pieirea, în urma unor împrejurări vitrege, a unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale valoroase. ♦
Fig. Zguduitor, jalnic, nenorocit. ◊
Expr. (Substantivat)
A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată.
2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. – Din
fr. tragique, lat. tragicus.tragic (Dicționar de neologisme, 1986)TRÁGIC, -Ă adj. 1. Referitor la tragedie, cu caracter de tragedie.
2. (
Fig.) Zguduitor, jalnic, funest. ◊
A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată. //
s.n. Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane care nu și-au epuizat încă resursele potențiale. // (Și în forma
tragi-, tragico-) Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) tragedie”, „de tragedie”, „funest”, „fatal”. [Cf. fr.
tragique, it.
tragico].
tragic (Marele dicționar de neologisme, 2000)TRÁGIC, -Ă I.
adj. 1. referitor la tragedie, cu caracter de tragedie. 2. (fig.) zguduitor, jalnic, funest. ♦ (fam.) care provoacă neplăceri mari; catastrofal. II. s. n. categorie estetică, sentiment de milă și durere inspirat de înfrângerea sau pieirea, în urma unor împrejurări vitrege, a unor eroi, idealuri sau categorii sociale valoroase. ♦ a lua în ~ = a acorda unei întâmplări o gravitate exagerată. III. s. m. autor de tragedii. (< fr.
tragique, lat.
tragicus)
tragic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trágic1 adj. m.,
pl. trágici; f. trágică, pl. trágicetragic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trágic2 (autor)
s. m.,
pl. trágicitragic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trágic3 (categorie estetică)
s. n.tragic (Dicționaru limbii românești, 1939)*trágic, -ă adj. (vgr.
tragikós). De tragedie:
pĭesă tragică, poet tragic, actor tragic. Fig. Trist, jalnic, nenorocit (nu din întîmplare, ci din pricina caracteruluĭ persoaneĭ):
tragica moarte a luĭ Mihaĭ Viteazu. S. m. Autor tragic:
Eschil, Sofocle și Eŭripide îs mariĭ tragicĭ aĭ antichitățiĭ. Actor tragic:
Ralma fu un mare tragic al primuluĭ imperiŭ francez. S. n., pl.
urĭ. Genu tragic în literatură. Caracteru tragic:
tragicu unor situațiunĭ. Adv. În mod tragic:
aventura sfîrși tragic. V.
comic.tragic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tragic a.
1. ce ține de tragedie:
situațiune tragică; 2. care scrie tragedii:
poet tragic; 3. fig. funest:
moarte tragică. ║ m.
1. autor de tragedii:
tragicii greci; 2. genul tragic.
tragic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRÁGIC,-Ă, tragici, -ce, adj.,
s. m. 1. Adj. Care aparține tragediei, care se referă la tragedie, cu caracter de tragedie. ♦ (Substantivat,
n.) Categorie estetică desemnând pieirea unor valori umane, a unor eroi individuali sau a unor categorii sociale, care nu s-au afirmat încă pe deplin ori care nu și-au epuizat încă potențialitățile. ♦
Fig. Zguduitor, funest. ◊
Expr. (Substantivat)
A o lua în tragic = a acorda unei întâmplări (neplăcute) o gravitate exagerată.
2. S. m. (Rar) Autor de tragedii. — Din
fr. tragique, lat. tragicus.