topesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
topésc v. tr. (vsl. topiti, a încălzi [sîrb. „a topi”], topiti se, a se topi. V. po-topesc). Prefac în lichid pin [!] căldură: a topi ceara, plumbu. Disolv [!]: a topi zahăru´n apă. Fac să putrezească partea lemnoasă ca să rămîĭe numaĭ fibrele p. meliță: a topi inu, cînepa. Fig. Consum, prăpădesc: boala l-a topit. Iron. Potopesc, mănînc, cheltuĭesc (o avere). V. refl. Untu s´a topit. Fig. Se topește de doru copiilor eĭ.