toiag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOIÁG, toiege, s. n. 1. Băț lung și drept de care se sprijină cineva la mers sau de care se servește pentru a se apăra. ♦
Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitură dată cu toiagul (
1).
2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnități sau autorități.
3. (
Pop.) Lumânare care se așază în mâna, pe pieptul sau la capul mortului.
4. (La
pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase așezate la rând în mijlocul constelației Orion. [
Pr.:
to-iag] – Din
sl. tojagŭ, tojaga.