tocilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din
bg.,
scr. točilo.tocilă (Dicționaru limbii românești, 1939)tocílă f., pl.
e (vsl.
točilo, teasc; bg, rus.
točilo, teasc, tocilă). Cute circulară care se învîrtește, și așa se ascute cuțitu.
A da la tocilă, a ascuți la tocilă.
Fig. Iron. Elev care învață prea mult:
ce tocilă !tocilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tocílă s. f.,
g.-d. art. tocílei; pl. tocíletocilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tocilă f. piatră în formă de roată pentru ascuțit unelte tăioase (cuțite, brice, foarfeci):
a da la tocilă. [Bulg. TOČILO].
tocilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TOCÍLĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. — Din
bg.,
sb. točilo.