tot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TOT, TOÁTĂ, toți, toate, adj. nehot.,
pron. nehot.,
adv.,
s. n. I. Adj. nehot. 1. (La
sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipsește nimeni sau nimic; cât există, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât durează, cât ține.
Tot orașul. Tot timpul. ◊
Loc. prep. Cu tot... = în ciuda...
2. (La
sg.) Perfect. ♦ (Dă ideea de superlativ) Cum nu există (altul) mai mare, mai mult. ◊
Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult.
3. (La
sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repetă. ◊
Loc. adj. De toată ziua sau
de toate zilele = care se face, se întâmplă, se poartă în fiecare zi. ◊
Loc. adv. Peste tot = pretutindeni.
4. (La
pl.) Care este în număr complet, fără să lipsească nici unul; care este în serie completă, fără sa lipsească ceva. ◊
Loc. adv. În toate părțile = pretutindeni. ♦ (Alcătuiește, împreună cu un
num. card., numerale colective)
Toți cinci. ◊
Expr. A vârî (sau
a băga) pe cineva în toți sperieții = a înfricoșa.
II. Pron. nehot. 1. (La
pl.; cu nuanță de
num. nehot.) Lucrurile sau ființele câte intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). ◊
Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de
conj. „și”, rezumă o enumerație) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. ◊
Expr. Toate ca toate (sau
toatele), dar... (sau
însă...) = celelalte ar mai merge, dar...; treacă-meargă, dar...
2. Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. ♦
Loc. adv. Cu totul (și cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime.
Cu totul =
a) în total;
b) cu desăvârșire, în întregime.
În tot sau
(în) totului tot =
a) la un loc, una cu alta; în total;
b) într-un cuvânt, la urma urmelor.
Tot în tot = pe de-a-ntregul.
De tot =
a) (cu sens modal) cu desăvârșire, în întregime;
b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv;
c) foarte, extrem de... ◊
Loc. prep. Cu tot cu... sau
cu (cineva sau
ceva) cu tot = împreună, la un loc. ◊
Expr. Asta-i tot sau
atâta (ori
atâta-i) tot = doar atât (și nimic mai mult).
3. (Intră în compunerea unor adjective)
Atotcuprinzător. III. Adv. (Exprimă continuitatea, persistența)
1. Și acuma, în continuare, încă; (în construcții negative) nici acuma, până acuma nu... ♦ Și mai departe, ca și altă dată.
2. Mereu, tot timpul, toată vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ◊
Expr. Să tot aibă...= ar putea să aibă (cel mult)...
Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent.
3. De repetate ori, adeseori, de multe ori.
4. (Exprimă o gradație a intensității) – Din ce în ce.
IV. Adv. (Stabilește identitatea, similitudinea, simultaneitatea)
1. (De) asemenea, la fel; în același chip. ◊
Expr. Tot așa (sau
astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același). ◊ (În corelație cu „așa” sau „atât de...”, formează gradul de egalitate al comparativului)
Tot atât de bun. ◊
Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal.
2. (Urmat de substantive și pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv revine, apare într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de
art. nehot.) Același. ♦ (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur.
3. Numai, în mod exclusiv. ◊
Expr. Tot unul și unul = de seamă, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la
pl.) Fără excepție, unul și unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet.
4. De fiecare dată, întotdeauna, regulat. –
V. Adv. 1. Și astfel, și așa, oricum.
2. Totuși, și încă.
VI. S. n. 1. Întreg, unitate (rezultată din totalitatea părților), totalitate. ♦
Fig. Lume, univers.
2. Fig. (
Art.) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). ◊
Expr. Aici e totul = în asta constă tot, asta explică tot. [
Gen.-
dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] –
Lat. totus, -a, -um.tot (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TOT3, toți, s. m. (
Reg. înv.) Slovac. –
Magh. tót.tot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tot (-oátă), adj. –
1. În număr complet:
toate cîntecele (Eminescu). –
2. Întreg, complet:
toată lumea (Eminescu). –
3. Fiecare, oricare:
pe atunci tot românul era viteaz și tot viteazul era boier (Alecsandri). –
4. Orice:
se poate lua la întrecere cu toate aeroplanele (Bassarabescu). –
5. Întreg, sănătos:
nu-i toată, e lunatică (Voiculescu). –
6. (
Pron.) Lucrul sau ființa în discuție:
toate-s vechi și nouă toate (Eminescu). –
Cu toții. –
De toate. –
Toate ca toate. –
Cu toate acestea. –
Cu toate că, deși. –
Cu tot, inclusiv. –
Cu totul, complet. –
De tot, cît încape, foarte. –
Peste tot, pretutindeni. –
7. (
Adv.) Numai, exclusiv:
tot oaspeți rari (Coșbuc). –
8. Mereu, continuu:
tată-meu mă crede tot în fașe. –
Tot mereu, veșnic. –
Tot una, la fel. –
Tot acela, el însuși. –
Tot așa, egal. –
9. Mereu, la fel, în același fel:
muierea-i tot muiere (Cocea). –
10. Oricum:
tot era s’o dau eu de pomană (Alecsandri). –
11. În fine, pînă la urmă:
s’a luptat cu dînșii trei zile și trei nopți și tot i-a biruit (Sbiera). –
12. Încă, și mai:
mai încet, tot mai încet (Eminescu). –
13. Cel mult, abia, numai:
să tot fie cinci ani de atunci (Vlahuță). –
Mr.,
megl.,
istr. tot. Lat. tōtus (Pușcariu 1750; REW 8815),
cf. it. tutto, fr. tout, cat. tot, sp.,
port. todo. Cf. atot-. Gen. se exprimă cu
prep. a (
a tot, a toate, înv. a toți), sau în limba modernă la
pl. tuturor (
var. pop. tutulor). În
comp. cu un
num. se reduce la
tus-: tustrei, tuspatru etc.
Cf. Sanfeld,
Syntaxe, 200-9. –
Der. totdeauna, adv. (mereu),
comp. cu
de-a una, sau mai probabil, cu
de una cf. mr. totdiună; tot(de)odată, adv. (în același timp; deodată);
totuși, adv. (cu toate că), cu
suf. -
și, cf. același; totime, s. f. (totalitate);
netot, s. m. (prost), forma negativă a lui
tot, 5;
netoată, s. f. (proastă, neghioabă);
netoție, s. f. (prostie).
Der. neol. (din
fr.):
total, s. n.;
totalitate, s. f.;
totalitar, adj.;
totalitarism, s. n.;
totaliza, vb.;
totalizator, s. m.tot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tot (-ți), s. m. – Slovac. –
Var. tăut. Mag. tot (Gáldi,
Dict., 165).
tot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tot- Rădăcina expresivă care pare să exprime ideea de rotunjime. Creație spontană,
cf. coc, pop. –
Der. totîlcă, s. f. (
Olt., fluier, trișcă), cu
suf. expresiv,
cf. modîlcă, scofîlci; totîrlă, s. f. (
Olt., rotiță), cu alt.
suf. expresiv,
cf. cocîrlă, șopîrlă; totoloț, s. n. (
Mold., cocoloș, ghemotoc),
cf. golomoț, cocoloș; totoreață, s. f. (făcăleț).
tot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tot1 adj. pr. m.,
pl. toți; f. toátă, pl. toáte, g.-d. pl. m. și
f. tuturór (toată lumea, toată această lume, lumea toată, a toată lumea)tot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*tot2 adv. (e tot supărat)tot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tot3 pr.,
pl. toți, art. tóții (cu ~); f. toátă, pl. toáte, art. toátele (cu ~), g.-d. pl. m. și
f. tuturór/tuturóra tot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tot4 s. n. (un tot, tot(ul) îl supără)tot (Dicționaru limbii românești, 1939)tot, toată adj. (lat.
tótus, „întreg”, pop. „tot”, de unde sp. pg.
todo, și
tottus, de unde it.
tutto, pv.
tot, fr.
tout). Fără să lipsească nicĭ unu, nimic (număru în întregime), întreg:
aŭ sosit toțĭ, mĭ-a plătit toțĭ baniĭ, toată suma, toată lumea saŭ
lumea toată. Fie-care, orĭ-care:
tot omu. S. n. Întregime, totalitate (de lucrurĭ):
am perdut [!] tot (fals
totu),
am renunțat la toate, tot (fals
totu)
e perdut (celebra vorbă a luĭ Francisc I). Lucru întreg:
totu e maĭ mare de cît [!] partea. Adv. (ca ngr.
ólo). Numaĭ, mereŭ:
om trăit tot pintre [!] străinĭ, eraŭ acolo tot oamenĭ unu și unu (toțĭ distinșĭ). În orĭ-ce caz, orĭ-cum ar fi:
tot eștĭ tu ploŭat, ĭar eŭ uscat: du-te pin [!] ploaĭe și adă cofa de la uluc. Totușĭ, cu toate acestea:
cu toate că eraŭ mulțĭ, el tot ĭ-a ajutat. Cel mult (după conj.
să):
să tot aĭbă, să tot fi avut cinzecĭ de anĭ (e, era în etate de cin-zecĭ de anĭ). Chear [!] dacă:
să tot aĭ tu pușca´n mînă: dacă e´ntuneric, nu facĭ nimic. Tot eŭ (tu, el, noĭ, voĭ, eĭ), mereŭ, acelașĭ:
tot el a făcut și asta. Tot acolo, tot aci, în acelașĭ loc, asemenea în acest loc.
Tot atîta orĭ
tot una, acelașĭ lucru:
tot una e dacă te ducĭ tu la el orĭ vine el la tine. Tot așa, asemenea, la fel:
tot așa va păți și el. Toate ca toate, orĭ-cum ar fi, le admit pe celelalte:
toate ca toate, dar asta n´o permit. Cu toate acestea (ca ngr.
me ólon tûto), totușĭ, tot:
ploua, și cu toate acestea am plecat. Cu toate că, deși, măcar că (ca ngr.
m´ólon óti):
cu toate că-s sărac, tot îs fericit. 1.
Cu totu, cu toate dependenșele (accesoriile, anexele):
a vîndut casa cu totu; 2.
cu totu (fr.
tout à fait) orĭ (maĭ des și maĭ bine)
de tot, absolut, în întregime, de-a binele:
s´a cufundat de tot. A dărui de tot, a dărui pe tot-de-a-una.
Cu – cu tot, împreună cu:
a fura calu cu șa cu tot (acc. pe
șa).
Toțĭ, toate (gen. și dat.
tutulor în vest și
-ror în est; dat. și
la toțĭ, la toate), toțĭ oameniĭ, toate femeile, toate ființele orĭ lucrurile:
toate se schimbă. Toțĭ cîțĭ, toțĭ aceĭa care.
Toate celea, toate lucrurile, tot ce trebuĭe:
avem aicĭ toate celea. De toate, din toate, tot felu de lucrurĭ, tot ce trebuĭe:
avem de toate. Cu toțĭ, cu toate orĭ
cu toțiĭ, cu toatele (ca ngr.
mé ólus), toată lumea:
aŭ plecat cu toțĭ [!] (maĭ bine
toțĭ).