tivgă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÍVGĂ s. f. v. tigvă.tivgă (Dicționaru limbii românești, 1939)tívgă, V.
tivdă.tivgă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tivgă f.
1. tidvă;
2. urcior dintr’o tivgă golită:
tivga nu merge de multe ori la apă; 3. fam. căpățână:
de și ești diavol, dar ți’e tivga goală PANN. [V.
tidvă].
tivgă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÍVGĂ s. f. v. tigvă.