tivic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tivíc,
tivíce, s.n. (reg.)
1. laț de prins păsări de baltă.
2. tărbacă pentru câini.
tivic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tivíc (-curi), s. n. – Laț, coardă. Origine necunoscută.
Der. din
tc. tevfik „sfîrșit” (Scriban) este improbabilă. Trebuie să fie cuvînt identic cu
tivig, s. n. (Banat, stinghie). –
Der. tivilincă, s. f. (intrument primitiv pentru a împleti lațuri de păr de cal sau de capră);
tivilichi, s. n. (pieptar, corset);
tivilichie, s. f. (pieptar), cuvinte pe care Șeineanu, II, 363 le explică pornind de la
ilic „pieptar” cu primul element obscur.
tivic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TIVÍC s. n. (
Reg.) Laț cu care se prind păsări. ◊
Expr. A da (pe cineva)
în tivic = a bate zdravăn.
tivic (Dicționaru limbii românești, 1939)tivíc n., pl.
e și
urĭ (cp. cu turc.
tevfik, reușită).
Munt. Laț de prins păsărĭ de baltă (Ant. P.). Tărbacă (rev. I. Crg. 9, 152)
a da cîĭniĭ la (saŭ
în)
tivic (și fig. despre oamenĭ. ChN. I, 10 și 158).
Olt. (
-ig). Splimbă (CL. 192?
1, 371).
Ban. (
-ig). Traversă orizontală fixată în horn ca să atîrnĭ ceaunu orĭ să puĭ slănina la afumat.