tiva (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÍVA interj. (
Reg.) Hai! fuga! fugi! șterge-o! ◊
Expr. Tiva, băiete! = pe-aici ți-e drumul! pleacă în grabă! –
Cf. bg. otivam „mă duc”.
tiva (Dicționaru limbii românești, 1939)tíva (bg.
otiva, s´a dus), adv. care (în est și sud) arată graba spre un lucru plăcut:
cum văzură poarta deschisă, copiiĭ tiva în grădină la mere ! Și´n loc.
tiva, băĭete = „s´a dus, a zbughit-o”, și ca imperativ glumeț în loc de „du-te, fugĭ”:
na banĭ și tiva maĭ repede la dugheană ! – Și
tivaĭ (Șez. 30, 197). V.
amandea, ĭama, fuga.tiva (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tíva (
reg.)
interj.tiva (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tiva adv. Mold. drept înainte (fugind):
și tiva la mama acasă CR. [V.
tiv: cf. sub raportul sensului,
găitan].
tiva (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÍVA interj. (
Reg.) Hai! fuga! fugi! șterge-o! ◊
Expr. Tiva, băiete! = pe-aici ți-e drumul! pleacă în grabă! —
Cf. bg. otivam „mă duc”.