tipic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tipíc (-ce), s. n. –
1. Ritual. –
2. Formular. –
3. Regulă, normă, formă stabilită. –
Mr. tipicó. Ngr. τυπιϰόν,
cf. sl. tipikŭ (Tiktin;
cf. Vasmer,
Gr., 142). –
Der. tipicar, adj. (formalist, maniac);
tipicărie, s. f. (manie);
tipicale, s. f. (ore liturgice așezate între șase și nouă), din
gr. τυπιϰά;
tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).