tipicar - explicat in DEX

tipicar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea multă importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul¹ bisericesc. – Tipic¹ + suf. -ar.

tipicar (Dicționaru limbii românești, 1939)
tipicár, -ă adj. și s. (d. tipíc). Iron. Care se ține de tipic, formalist, paretcar, pedant, rutinar: un tipicar !

tipicar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tipicár adj. m., pl. tipicári; f. tipicáră, pl. tipicáre

tipicar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tipicar m. cel ce se ține după tipicul bisericesc: formalist, pedant.

tipicar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s.m.și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fară a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoană) care se ține strict de tipicul¹ bisericesc. — Tipic¹ + suf. -ar.