tinerime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TINERÍME s. f. Tineret. –
Tânăr +
suf. -ime.tinerime (Dicționaru limbii românești, 1939)tineríme f. Totalitatea tinerilor:
tinerimea universitară. V.
junime.tinerime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tineríme s. f.,
g.-d. art. tinerímiitinerime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tinerime f. toți tinerii:
tinerimea studioasă.tinerime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TINERÍME s. f. Tineret. —
Tânăr +
suf. -
ime.