tighel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIGHÉL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊
Expr. (
Pop. și
fam.)
A trage (cuiva)
un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [
Pl. și:
tighele] – Din
tc. tegel.tighel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tighél (-luri), s. n. –
1. Cusătură vizibilă cu rol de ornament. –
2. Ceartă, perdaf. –
Tc. tegel, forma vulgară în loc de
teyel (Șeineanu, II, 360; Tiktin; Candrea). –
Der. tigheli, vb. (a face un tighel).
tighel (Dicționaru limbii românești, 1939)tighél n., pl.
urĭ (turc.
tegel, tighel. V.
teltea). Cusutură cu împunsăturĭ foarte dese și micĭ (adică duplă [!], și pe dos și pe față) în urma aculuĭ cu mîna saŭ cu mașina. (Cînd e înaintea aculuĭ, se numește
cusutură simplă, care e numaĭ pe o parte. Cînd e foarte rară, se numește
șular).
Fig. Ocară, refec, pleaftură:
ĭ-a tras un tighel. – În Mold. sud
tivel.tighel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tighél s. n.,
pl. tighéle tighel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tighel n.
1. refec:
a da tighel; 2. fam. dojana:
a trage cuiva un tighel. [Turc. TEGHEL; pentru sensul figurat, cf.
refec].
tighel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊
Expr. (
Pop. și
fam.)
A trage (cuiva)
un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [
Pl. și:
tigheluri] — Din
tc. teğel.