tichie - explicat in DEX

tichie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (În superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] – Din tc. takke.

tichie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tichíe (-íi), s. f. – Bonetă. – Var. Mold. chitie. Tc. takiya, tikiya, din arab. takija (Șeineanu, II, 359; Lokotsch 1997).

tichie (Dicționaru limbii românești, 1939)
tichíe f. (turc. takiĭe, takia, tikia, d. it. tocca, fr. toque, cuv. celtic. V. tocă). Un fel de acoperement [!] al capuluĭ de purtat pin [!] casă (Jidaniĭ habotnicĭ îl poartă supt [!] pălărie). Cheluluĭ tichie..., V. chel. – În Mold. și Olt. chitie. V. fes, ghigilic.

tichie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tichíe s. f., art. tichía, g.-d. art. tichíei; pl. tichíi, art. tichíile

tichie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tichie f. 1. scufie sau fes ce boierii purtau sub căciulă: chelului cei lipsește? tichie de mărgăritar PANN; 2. scufie de noapte sau de copil de curând născut; 3. (chitie) scufia sau fesul ce poartă evreii cei bătrâni: mi-au scos din grabă și cușmă și chitie de pe cap Al. [Turc. TIKIYA, scufie sub fes; forma Mold. chitie e o metateză din tichie].

tichie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TICHÍE, tichii, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din stofă sau din pânză, de forma unei calote sferice, care acoperă numai creștetul capului. ◊ Expr. Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau inutile. ♦ Bonetă, scufiță. ♦ (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți; căiță. ◊ Expr. (în superstiții) A se naște cu tichia în (sau pe) cap = a fi norocos. [Var.: (reg.) chitíe s. f.] — Din tc. takke.