tetraclorură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TETRACLORÚRĂ, tetracloruri, s. f. Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ◊
Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros plăcut care se folosește ca solvent pentru grăsimi, lacuri etc., la fabricarea insecticidelor și la umplerea unor stingătoare de incendii. – Din
fr. tétrachlorure.tetraclorură (Dicționar de neologisme, 1986)TETRACLORÚRĂ s.f. Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ♦
Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros dulceag, întrebuințat în unele aparate de stins incendiile sau ca solvent neinflamabil. [< fr.
tétrachlorure].
tetraclorură (Marele dicționar de neologisme, 2000)TETRACLORÚRĂ s. f. combinație a clorului cu un element tetravalent. ♦ ~ de carbon = compus organic lichid, incolor, cu miros plăcut, în unele aparate de stins incendiile, ca solvent neinflamabil, la fabricarea lacurilor, a insecticidelor etc. (< fr.
tétrachlorure)
tetraclorură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tetraclorúră (te-tra-clo-) s. f.,
g.-d. art. tetraclorúrii; pl. tetraclorúritetraclorură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TETRACLORÚRĂ, tetracloruri, s. f. Combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent. ◊
Tetraclorură de carbon = lichid greu, incolor, cu miros plăcut care se folosește ca solvent pentru grăsimi, lacuri etc., la fabricarea insecticidelor și la umplerea unor stingătoare de incendii. — Din
fr. tétrachlorure.