teogonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEOGONÍE, teogonii, s. f. Totalitatea miturilor privind originea zeilor și genealogia lor; totalitatea zeilor care, având aceeași origine, alcătuiesc mitologia unor popoare vechi. [
Pr.:
te-o-] – Din
fr. théogonie.teogonie (Dicționar de neologisme, 1986)TEOGONÍE s.f. Totalitatea miturilor care au ca temă originea zeilor; genealogia zeilor. ♦ Totalitatea divinităților unei religii politeiste. [Gen.
-iei. / < fr.
théogonie, cf. gr.
theos – zeu,
gonos – generație].
teogonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEOGONÍE s. f. 1. (în religiile politeiste) reprezentare mitologică despre originea și genealogia zeilor. 2. totalitatea divinităților unui popor. (< fr.
théogonie)
teogonie (Dicționaru limbii românești, 1939)*teogoníe f. (vgr.
theogonia, d.
theos, zeŭ, și
gónos, generațiune). Genealogia și filiațiunea zeilor: „Teogonia”
luĭ Esiod. Totalitatea zeilor adorațĭ de un popor politeist:
teogonia Indienilor. V.
cozmografie [!],
mitologie.teogonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!teogoníe (te-o-) s. f.,
art. teogonía, g.-d. art. teogoníei; pl. teogoníi, art. teogoníile teogonie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teogonie f. genealogia zeilor păgâni:
Teogonia lui Hesiod.teogonie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEOGONÍE, teogonii, s. f. (în religiile politeiste) Nașterea zeilor, ca act care precede cosmogonia. [
Pr.:
te-o-] — Din
fr. théogonie.