temeinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEMÉINIC, -Ă, temeinici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Solid, serios; cu temeinicie. ♦ Adânc, profund, intens. [
Var.: (
înv.)
temélnic, -ă adj.] –
Temei +
suf. -nic.temeĭnic (Dicționaru limbii românești, 1939)teméĭnic, -ă adj. (d.
temeĭ). Care are temeĭ, solid, traĭnic:
zidire temeĭnică. Fig. Fundamental, serios:
om temeĭnic. Adv. Cu temeĭ:
a lucra temeĭnic. – Vechĭ
-élnic (vsîrb.
temelĭnŭ).
temeinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teméinic adj. m.,
pl. teméinici; f. teméinică, pl. teméinicetemeinic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)temeinic a. ce are temeiu, solid.
temeinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEMÉINIC, -Ă, temeinici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Solid, serios; cu temeinicie. ♦ Adânc, profund, intens. [
Var.: (
înv.)
temélnic, -ă adj.] —
Temei +
suf. -
nic.