tăvăleală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire.
2. Fig. (În
expr.)
A (o) duce (sau
ține)
la tăvăleală =
a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice;
b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. –
Tăvăli +
suf. -eală.