tava (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TAVÁ s. f. v. tavă.tava (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAVÁ s. f. v. tavă.tava (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tavá adv. – Prin tăvălire, mușcînd pămîntul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, ca
dura, tumba și legată de rădăcina expresivă
tăb- „obiect rotund”,
cf. tăbueț, tăbîltoc. –
Der. tăvăli, vb. (a răsturna, a răsuci, a da de-a dura, a rostogoli în ceva; a scălda, a unge; a murdări, a păta, a mînji; a strica; a uza; a pisa, a mototoli, a-și bate joc), cu
suf. expresiv -
li, cf. mr. antăvălescu, antăvălire, megl. (an)tăvălés, (an)tăvăliri (după Cihac, II, 243 și Tiktin, din
sl. valiti „a învîrti”, cu un
pref. tă- greu de explicat,
cf. tămînda, tămînji; după Candrea, din
sb. tavoljiti „a trăi greu”);
tăval (în expresia
de-a tăvalul, prin răsturnare, de-a rostogolul);
tăvală, s. f. (tăvălug, cilindru care se învîrte);
tăvăleală, s. f. (acțiunea de a se tăvăli; trîntă, bătaie; uzură, deteriorare, mai ales a hainelor);
tăvălitură, s. f. (loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; urmă, dîră, călcătură);
tăvălug (
var. tăvăluc, tefelug, mr. tăvăluc),
s. n. (sul, rolă, cilindru), cu
suf. expresiv
-ug(ă), cf. hălăciugă, măciucă, buturugă; tăvălugi (
var. tăvăluci),
vb. (a mărunți pămîntul cu tăvălugul; a strivi, a netezi);
prăstăvăli, vb. (a răsturna);
prăstăvala, adv. (
Olt., de-a rostogolul).
Tiva, adv. (
Mold., repede, fuga, în goană), pare să fie
var. a lui
tava (după Scriban, din
bg. otiva „s-a dus”). –
Cf. și
tărbăci, tearfă, vălătuc, tivi.tava (Dicționaru limbii românești, 1939)táva adv. (d.
tăvălesc).
Vest. Fam. A da pe cineva tava, a-l tăvăli pe jos, a-l trînti rostogolindu-l și bătîndu-l. V.
tumba.tava (Dicționaru limbii românești, 1939)tavá f. (turc.
tava, ngr.
tavás, bg. sîrb.
tava).
Est. Vas de aramă rătund [!] saŭ de tinichea în patru colțurĭ de pus la copt plăcinta, pasca ș. a. – În vest
tavă.tava (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TAVÁ s. f. v. tavă.