tăvăleală - explicat in DEX

tăvăleală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (În expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. – Tăvăli + suf. -eală.

tăvăleală (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tăvăleală, tăvăleli s. f. (pop., er.) act sexual.

tăvăleală (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăvăleálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a tăvăli. Întrebuințare zilnică: haĭnă de tăvăleală (dîrvală, gĭurumea), această haĭnă duce (rezistă) la tăvăleală. Fam. A trage cuĭva o tăvăleală, a-l da tava, a-ĭ trage o trînteală.

tăvăleală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăvăleálă s. f., g.-d. art. tăvălélii; pl. tăvăléli

tăvăleală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăvăleală f. 1. fapta de a (se) tăvăli; 2. întrebuințare zilnică: haină de tăvăleală; 3. fam. trânteală: i-a tras o tăvăleală.

tăvăleală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂVĂLEÁLĂ, tăvăleli, s. f. 1. Bătaie, trânteală; rostogolire. 2. Fig. (în expr.) A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor. — Tăvăli + suf. -eală.