tare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)táre (-e), adj. –
1. Puternic, robust, viguros. –
2. De temut, influent. –
3. Rezistent, dur, solid. –
4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. –
5. Viteaz, voinic. –
6. Care produce o senzație intensă. –
7. Bun, bine pregătit, care știe mult. –
8. (
Adv.) Puternic, cu putere. –
9. (
Adv.) Foarte. –
10. (
Adv.,
înv.) Mult, enorm. –
Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Pușcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173),
cf. it. tale, prov.,
cat.,
sp.,
port. tal, fr. tel. Evoluția semantică este curioasă, și a fost explicată prin echivalența, puțin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influența
sl. jak „astfel” și „tare” (Skok,
Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu,
GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul
mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”,
cf. mai așa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s. f. (forță, putere, vigoare, autoritate;
înv., armată, forțe; rezistență; soliditate;
înv., fortăreață, fortificație; severitate, rigoare, duritate; gust înțepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esență, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic;
întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica);
întăritor, adj. (tonic, fortifiant);
întăritură, s. f. (fortificație);
tărire, s. f. (
înv., forță);
tărime, s. f. (soliditate, rezistență, forță, putere).