tarabagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TARABAGÍU, tarabagii, s. m. Negustor ambulant (care vinde la o tarabă). – Din
tarabă +
suf. -
agiu.tarabagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TARABAGÍU, tarabagii, s. m. Negustor ambulant (care vinde la o tarabă). –
Tarabă +
suf. -agiu.tarabagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tarabagiu, -oaică, tarabagii, -oaice s. m., s. f. comerciant mărunt, care își desface produsele într-o piață sau într-o hală agroalimentară
tarabagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tarabagíu s. m.,
art. tarabagíul; pl. tarabagíi, art. tarabagíii (-gi-ii)tarabagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tarabagiu m. prăvăliaș.
tarabagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TARABAGÍU, tarabagii, s. m. Negustor ambulant (care vinde la o tarabă). —
Tarabă +
suf. -
agiu.