tar - explicat in DEX

tar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. – Din magh. tar.

tar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tar (-ruri), s. n. – 1. Greutate, încărcătură. – 2. Plută, bac. Mag. tar, din sl. tovarŭ (Tiktin). Înv. și Trans., cf. tărhat.

tar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tar, -uri, s.n. – 1. Greutate, sarcină, încărcătură: „…Iar eu în acela ceas aș purcede în tar și ne-am pierde capul” (Dariu Pop 1938: 50; Fericea). 2. Sac cu grăunțe dus la moară; vipt. 3. Unitate de măsură echivalent cu două berbințe: „La împărțitul laptelui între sâmbrași se dă după fiecare cupă de lapte mulsă o bărbânță, iar după două, un tar (două berbințe)” (Morariu 1937: 72). – Magh. tar (DEX, DER).

tar (Dicționaru limbii românești, 1939)
tar n., pl. urĭ (ung. tár, depozit, magazie. V. tarniță și tăroasă). Vechĭ. Sarcină, povară. O măsură de greutate. Azĭ. Mold. Rar. Persoană plicticoasă, belea: ce tar de copil !

tar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tar (înv.) s. n., pl. táruri

tar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tar n. povară de porumb (cât duce un cal de tarniță). [Ung. TÁR, depozit].

tar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. — Din magh. tar.