tapa - explicat in DEX

tapa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper.

tapa (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
tapá, tapéz, vb. I (reg.) a cresta un copac înainte de a-l tăia.

tapa (Dicționar de neologisme, 1986)
TAPÁ vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper].

tapa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TAPÁ vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper)

tapa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tapá (-péz, -át), vb. – A obține bani sub formă de împrumut cu intenția de a nu-i înapoia. Fr. taper.

tapa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
tapa, tapez v. t. a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără a avea intenția de a-i restitui

tapa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tapá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 tapeáză

tapa (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Tapa f. veche localitate în Dacia, în valea Timișului, unde Romanii repurtară o victorie asupra Dacilor (88 d. Cr.).

tapa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. — Din fr. taper.