tânguitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [
Pr.:
-gu-i-] –
Tângui +
suf. -tor.