tanin - explicat in DEX

tanin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TANÍN, taninuri, s. n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci pielea, cu întrebuințări în industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.

tanin (Dicționar de neologisme, 1986)
TANÍN s.n. Substanță organică de origine vegetală, folosită în special la tăbăcirea pieilor. [< fr. tanin].

tanin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TANÍN s. n. tanat organic natural, astringent, din stejar, la tăbăcirea pieilor și fabricarea cernelurilor negre; acid tanic. (< fr. tanin)

tanin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*tanín n., pl. urĭ (fr. tanin, d. tan. V. tanic). O substanță astringentă care se află în coaja stejaruluĭ, castanuluĭ și altor copacĭ și care servește la tăbăcit și ca tonic în medicină.

tanin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tanín s. n., (sorturi) pl. tanínuri

tanin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tanin n. substanță ce se află în coaja stejarului si cu care se argăsesc pieile.

tanin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TANÍN, (2) taninuri, s. n. 1. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci piele, cu utilizări în industrie; acid tanic. 2. Sortiment de tanin (1). — Din fr. tanin.