tânguitor - explicat in DEX

tânguitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] – Tângui + suf. -tor.

tânguitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tânguitór (-gu-i-) adj. m., pl. tânguitóri; f. sg. și pl. tânguitoáre

tânguitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tânguitor a. 1. care se tânguiește; 2. trist: cântări tânguitoare EM.

tânguitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÂNGUITÓR, -OÁRE, tânguitori, -oare, adj. (Despre sunete, glasuri etc.) Care se tânguiește; plin de durere; plângător, jalnic, tânguios. ♦ Trist. [Pr.: -gu-i-] — Tângui + suf. -tor.