tandur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TANDÚR, (
1)
tandure, s. n. (Turcism
înv.)
1. Masă pătrată, acoperită cu covoare, sub care se așeza un vas cu mangal pentru a încălzi pe cel ce ședea.
2. Fig. Lene. – Din
tc. tandur (
lit. tandır).tandur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tandúr (-re), s. n. –
1. Scaun sau masă cu mangal dedesubt. –
2. Adăpost care servește ca stînă sau ca ocol. –
Var. tandîr. Tc. (
arab.)
tandur (Șeineanu, II, 348),
cf. ngr. ταντοῦρι,
bg. tandr, sb. tandur.tandur (Dicționaru limbii românești, 1939)tandúr n., pl.
urĭ (turc.
tandyr, tandur, d. ar.
tannur; bg.
tandyr, sîrb.
tandur). Mangal aprins pus supt [!] o masă pătrată acoperită c´un covor ale căruĭ marginĭ se ĭaŭ pe genunchiĭ celor ce șed în prejur [!] și care-șĭ încălzesc așa picĭoarele (obiceĭ la Orientalĭ).
tandur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tandur n. un fel de masă pătrată, acoperită cu covoare, sub care se pune un mangal de încălzit picioarele (după moda turcească):
a sta pe tandur, a nu face nimic:
șede toată ziua pe tandur AL. [Turc. TANDUR].
tandur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TANDÚR, (
1)
tandure, s. n. (
înv.)
1. Scaun sau masă pătrată, acoperite cu covoare, sub care se punea un vas cu mangal pentru a încălzi picioarele celor care ședeau.
2. Fig. Lene. — Din
tc. tandur (
lit. tandir).