tamtam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAM-TÁM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; gong.
2. Instrument muzical african asemănător cu toba; muzică executată cu un astfel de instrument. ♦
Fig. Zgomot mare, zarvă. – Din
fr. tam-tam.tamtam (Dicționar de neologisme, 1986)TAM-TÁM s.n. 1. Instrument muzical de origine chinezească, compus dintr-un disc metalic care vibrează la loviturile unui ciocănel, producând un sunet din ce în ce mai puternic; gong.
2. Instrument muzical african asemănător tobei; muzica executată la un astfel de instrument. ♦ (
Fig.) Zgomot mare, gălăgie, vacarm. [< fr.
tam-tam].
tamtam (Marele dicționar de neologisme, 2000)TAM-TÁM s. n. 1. instrument muzical de percuție, asemănător gongului, dar mai mare și cu un timbru mai grav. 2. tobă de lemn de origine africană care produce două sunete de înălțimi diferite; muzica executată. 3. (fig.) zgomot mare; gălăgie, vacarm. ◊ (fig.) protest zgomotos. (< fr.
tam-tam)
tamtam (Dicționaru limbii românești, 1939)*tam-tám interj. care arată sunetu unuĭ instrument muzical izbit (daĭra, tobă, chitară depărtată ș. a.). S. n., pl.
urĭ. Un fel de talger muzical (în Extremu Orient) în care se izbește c´o măcĭucă moale. V.
gong.tamtam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tam-tam n. un fel de țimbală orientală ce produce prin lovire un sunet pătrunzător:
răsunetul metalic al tam-tamului de bronz AL.
tamtam (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TAM-TAM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; gong.
2. Instrument muzical african asemănător cu toba; muzică executată cu un astfel de instrument. ♦
Fig. Zgomot, mare, zarvă. — Din
fr. tam-tam.