tămânjer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (
Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. –
Et. nec.