tamtam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAM-TÁM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; gong.
2. Instrument muzical african asemănător cu toba; muzică executată cu un astfel de instrument. ♦
Fig. Zgomot mare, zarvă. – Din
fr. tam-tam.