talim - explicat in DEX

talim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TALÍM s. n. v. talâm.

talim (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
talím, talímuri, s.n. (înv.) 1. plăcăciune, reverență. 2. obicei. 3. dans popular.

talim (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
talím (-muri), s. n. – 1. Ceremonial, plecăciune. – 2. Lingușeală. – Mr. tilime „instrucție”, megl. tălim. Tc. talim „îndeletnicire” (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Lokotsch 2008; Ronzevalle 65), cf. ngr. ταλίμι, bg. talim, sb. talum. Sec. XIX, înv.

talim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
talím/talấm s. n., pl. talímuri/talấmuri

talim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TALÍM, talimuri, s. n. (înv.) 1. Plecăciune, reverență. 2. Apucătură, deprindere; gest. [Var.: talấm s. n.] — Din tc. talim.