talent - explicat in DEX

talent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

talent (Dicționar de neologisme, 1986)
TALÉNT s.n. Aptitudine, înclinație naturală deosebită într-un anumit domeniu. ♦ De talent = talentat. ♦ Persoană care are o asemenea aptitudine deosebită. [Pl. -te, -turi. / < fr. talent, it. talento, lat. talentum – lingou, ban].

talent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TALÉNT s. n. aptitudine, capacitate deosebită într-un anumit domeniu. (p. ext.) cel care are o asemenea aptitudine. (< fr. talent., lat. talentum)

talent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*talént m. (lat. talentum, d. vgr. tálanton, balanță, greutate cam de 26 kg., talant). Talant. Fig. S. n., pl. e. Aptitudine, aplicațiune, calitate intelectuală: acest copil are talent la matematică, la muzică. Persoană talentată: acest tînăr e un talent extraordinar.

talent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
talént s. n., pl. talénte

talent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
talent n. 1. greutate, la Grecii antici, care varia după țări; 2. monedă greacă de argint în valoare de 5560 lei; 3. fig. aptitudine distinsă, abilitate naturală sau dobândită: talentul vorbirii; 4. om de talent: un talent de prima ordine.

talent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. — Din fr. talent, lat. talentum.