taler (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁLER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pământ ars, de metal, din care se mănâncă; talger, farfurie. ♦ Tavă, tabla.
2. Fiecare dintre cele două discuri sau vase ale unei balanțe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutățile; tas.
3. Fiecare dintre cele două discuri de alamă ușor concave, folosite în fanfară sau în orchestre, care, prin lovirea unuia de celălalt, produc un sunet puternic și metalic marcând ritmul sau cadența; talger.
4. Piesă subțire de metal, de lemn etc., de formă plată și aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrânte.
5. Disc de pământ ars sau de asfalt, care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. ♦ (La
pl.) Probă sportivă din cadrul tirului care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere
1 (
5). –
Cf. bg. taler.taler (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁLER2, taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în țările române. ◊
Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [
Pl. și: (
n.)
talere] – Din
germ. Taller.taler (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)táler (-ri), s. m. – Veche monedă germană. –
Mr. taler. Germ. Thaler (Borcea 214).
Sec. XVI.
taler (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)táler (-re), s. n. –
1. Farfurie de lemn, castron, tavă. –
2. Platou, disc de balanță. –
3. Piesă de protecție cu diverse utilizări. –
Var. talger. Mr. talir. It. tagliere sau
germ. Teller (Miklosich,
Fremdw., 131; Cihac, II, 399; REW 8542),
cf. pol. talerz, rut. talir, ngr. ταλέρι,
sb. taljer (›
Trans.,
tăer(iu), Olt. taer),
sb. tanjir (› Banat
tăneriu).
Var. talger nu a fost explicată.
taler (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)táler, -e, s.n. – Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: „Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroane se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic” (Țiplea 1906); „C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi” (Bilțiu 1990: 137). – Din germ. Taller, magh. tallér.
taler (Dicționaru limbii românești, 1939)1) táler m. (germ.
thaler, vechĭ
Ioachimsthaler, taler bătut în valea sfîntuluĭ Ioachim, în Bohemia. V.
dolar). O veche monetă austriacă de argint (sec. 17-18 și maĭ încoace) în valoare de 133 de banĭ apoĭ de 52, apoĭ de 40 de așpri. (La 1600 trebuĭaŭ 80 de bănuțĭ noĭ de argint p. un taler. Ĭorga, Negoț, 219). Se numea și
ioachim. În Germania, pînă după războĭu mondial, pĭesa de treĭ mărcĭ (3 fr. 75).
taler (Dicționaru limbii românești, 1939)2) táler n., pl.
e (d. germ.
teller, pin mijlocirea unuĭ cuv. slav, ca nsl.
taljer, rut.
talir, taril. Ngr.
taléri, d. it.
tagliere [d.
tagliare, a tăĭa], fund de tăĭat carne [de unde s´a dezvoltat înț. de „farfurie”, care poate fi și un simplu fund], de unde vine germ.
teller. Pol.
talerz, de unde vine mold.
talger).
Vest. Farfurie întinsă. Conținutu uneĭ farfuriĭ:
un taler de colivă. Fig. Taler cu doŭă fețe, om ipogrit. Disc (de adunat baniĭ contribuitorilor, de umblat cu cheta):
a umbla cu taleru, a fi îngropat cu taleru (adică „cu discu, pin [!] chetă publică”). Disc, terezie tas (de balanță). Disc supțire [!] de alamă care se izbește de alt disc ca să sune în fanfară (
chinval). – În Ban. Olt. Serbia
táĭer (ung.
tányer). V.
bild.taler (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)táler1 (monedă veche)
s. m.,
pl. táleritaler (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)táler2 (vas, talger)
s. n.,
pl. táleretaler (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)taler m.
1. veche monedă de argint, în valoare de 52 bani;
2. monedă germană prețuind 3 lei 75 bani. [Nemț. (JOACHIMS) THALER, monedă bătută în valea sf. Ioachim din Boemia, v.
ioachim].