tăinuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva.
2. S. m. și
f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [
Pr.:
-nu-i-] –
Tăinui +
suf. -tor.