tăiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊
Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante.
A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet.
2. (Rar) Tăietor (
3). –
Tăia +
suf. -iș.