taină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)táină (-ne), s. f. –
1. Secret, mister. –
2. Reținere, pudoare. –
3. Mister, sacrament. –
4. Secret, confidență. –
5. Conversație secretă, sporovăială, discuție. –
6. Loc ascuns, ascunzătoare, loc subteran.
Sl. (
sb.,
cr.)
tajna (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 399; Conev 98). –
Der. tainic, adj. (secret, misterios, ocult), din
sl. tainikŭ; tainiță, s. f. (ascunzătoare, criptă, subteran), cu
suf. -
niță, cf. botniță, scrumelniță (după Tiktin și Candrea, dintr-un
sl. *tajnica);
tăinos, adj. (
înv., misterios, secretos);
tăinui, vb. (a ascunde, a nu da pe față; a sta la taifas, a sta de vorbă);
tăini (
var. tăina),
vb. (a sta la taifas, a sta la taclale);
tăineală, s. f. (taifas, sfat);
tăinit, s. n. (taifas, sfat);
tăinicie, s. f. (mister, secret);
tăinuitor); adj. (care tăinuiește);
destăinui, vb. (a dezvălui, a confesa), cu
pref. des-.