tainic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios.
2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ Intim.
3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat.
4. Discret, tăcut, închis. – Din
sl. tajnŭ, -nikŭ.taĭnic (Dicționaru limbii românești, 1939)táĭnic, -ă adj. (vsl.
taĭnikŭ, inițiat în taĭnele bisericiĭ). Misterios:
vorbă taĭnică. Secret:
loc taĭnic. Discret:
om táĭnic. Subst. Om de încredere, știutor de secrete:
taĭniciĭ casteluluĭ. Adv.
A lucra taĭnic.tainic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)táinic adj. m.,
pl. táinici; f. táinică, pl. táinicetainic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tainic a. misterios:
cuvinte tainice [Slav. TAĬNIKŬ, inițiat în cele sfinte] ║
m. om de taină:
câștigase pe tainicii haremului BĂLC.
tainic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios.
2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ (Adverbial) Pe ascuns, pe furiș. ♦ Intim.
3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat.
4. Discret, tăcut, închis. — Din
sl. tajniku.